Diana Ţugui: „Datorită Vioricăi Cortez eu cânt astăzi aşa cum cânt”

 O olteancă stabilită în Ardeal a cucerit publicul din Iaşi, în această stagiune. Colaborator permanent al Operei ieşene, Diana Ţugui este invitată să cânte în spectacole precum „Boema”, „Lucia di Lammermoor” şi „Nunta lui Figaro”. Soprana ne-a povestit, printre altele, despre întâlnirea sa, la Paris, cu o ieşeancă faimoasă: Viorica Cortez.

 Colaborarea sopranei Diana Ţugui cu Opera Naţională Română Iaşi a început cu „Boema”, spectacol la care a lucrat încă de la montarea în scenă, cu regizorul Niky Wolcz (SUA). Cea mai recentă apariţie pe scena ieşeană, în rolul Mimi, a avut loc pe 15 martie 2015, când Diana Ţugui a impresionat din nou cu vocea, talentul şi farmecul său personal, manifestându-se pe o scenă pe care se simte, după cum mărturiseşte, „ca acasă”.

- Ce ştiaţi despre Opera din Iaşi, înainte să fiţi invitată să cântaţi aici?
- A fost o perioadă de vreo şapte ani, când nu s-a mai auzit nimic. Înainte de perioada aceasta, ştiam că sunt aici solişti foarte buni şi se făceau spectacole extraordinare, despre care se vorbea. De câţiva ani încoace, se aude din ce în ce mai mult în ţară de Opera din Iaşi. Iaşul cam dă tonul în ţară, a devenit un fel de Mecca, pentru că Beatrice Rancea invită solişti foarte buni, se interesează care cu cine cu cine mai cântat, invită regizori, dirijori foarte buni. Despre orchestra din Iaşi se spune că este una dintre cele mai bune din ţară. Spectacolele sunt foarte bune, nu mai sunt montări convenţionale. Acum două săptămâni am debutat aici, în rolul „Contesei”, din „Nunta lui Figaro”. Colegii îmi spun că au impresia că sunt de aici.

Vin cu mare plăcere şi pentru publicul de la Iaşi, care de fiecare dată mă încarcă pozitiv. Mi se pare că aici totul se întâmplă la un alt nivel. Chiar şi publicul vine întotdeauna pregătit pentru o seară la operă. De la cum sunt îmbrăcaţi, cum ştiu subiectul operei şi cum sunt puşi în temă, acordă importanţă specială acelei seri petrecute la Operă.

Cu „Lucia di Lammermoor” au fost patru avanpremiere, două premiere şi apoi alte două reprezentaţii – opt spectacole. Şi în fiecare seară, sala a fost arhiplină. Ceea ce nu se întâmplă în România, eu nu am mai văzut aşa ceva: opt spectacole consecutive cu sala arhiplină.

- Cum vă explicaţi acest succes?
- Publicitate şi spectacole bune! Oamenii vin pentru voci, pentru regie bună, pentru scenografie bună. Am colegi în ţară care vin special la Iaşi, să vadă spectacolele. Apoi, sunt spectacolele transmise în direct pe internet, iarăşi un lucru absolut genial, pentru că putem să vedem ce se întâmplă la Iaşi. Nu ştiu să se mai întâmple nicăieri în ţară acest lucru.

- Ce alte proiecte, colaborări aveţi în această perioadă?
- De o săptămână sunt angajata Operei din Cluj-Napoca, după 11 ani la Teatrul din Craiova. Dragostea m-a dus la Cluj, dar Teatrul din Craiova a fost şi va rămâne prima dragoste, acolo mi-am făcut majoritatea debuturilor.

- Acolo aţi urcat pe aceeaşi scenă cu Tudor Gheorghe, într-un musical - „Omul din La Mancha”...
- Da, am lucrat incredibil cu actorul-Tudor, pentru că noi în ultima vreme îl ştim pe Tudor - trubadurul. A fost interesant să văd cum îşi creează personajul. Şi a făcut un rol incredibil!

- Există o colaborare despre care puteţi spune că v-a marcat cariera?
- Tot timpul întâlnesc oameni senzaţionali. Cea mai recentă colaborare care m-a marcat este cea cu Andrei Şerban, la „Lucia”, care a fost chiar aici, la Iaşi. Am învăţat extraordinar de multe lucruri, mi-am depăşit calitatea de cântăreţ şi de actor, pentru că a ştiut ce să ceară de la mine. Am făcut lucruri pe care nu m-aş fi aşteptat vreodată să le pot face... în timp ce cânt. Pentru mine, acesta a fost spectacolul vieţii mele: „Lucia” lui Andrei Şerban.
- Vă plac provocările...
- Absolut!

- Povestiţi-ne cum aţi lucrat cu Florin Piersic la „Peer Gynt”...
- Am făcut doar două sau trei spectacole, dar primul a fost special, cel de la Filarmonica din Târgovişte, care are o sală ca o aulă. Florin recită aici de la început până la sfârşit, iar eu, Solveig, apar la spre final. Am stat tot timpul cu urechea lipită de uşă, să văd ce face, cum recită. Şi atât de frumos a creat momentul intrării lui Solveig, încât când am intrat în scenă – trebuia să cobor nişte scări - am început să plâng. Mă uitam în sală, plângeau oamenii, am mers mai departe, când am ajuns jos – am început să cânt şi plângeam! La sfârşit, toată sala plângea! Acesta a fost o colaborare de care îmi aduc aminte cu mare bucurie. Sala a fost mică, totul a fost intim. Acelaşi spectacol l-am făcut la Sala Palatului. 4.000 de locuri. A fost frumos, a fost emoţionant, dar n-a mai fost la fel.

- Care este elementul acela „secret” prin care credeţi că se poate ajunge la sufletul spectatorului?
- Sinceritatea. Să fii sincer cu ceea ce faci, să faci din inimă şi să crezi în ceea ce faci. Noi, artiştii, dăruim energie publicului şi publicul ne întoarce energia. E „un schimb” care aduce beneficii ambelor părţi, cred.

- Se spune că tot o „anume chimie” stă şi la baza succesului în cazul partenerilor de scenă. Aveţi un partener de scenă preferat?
- Da, am preferinţe! Sandor Balla, de la Opera Maghiară din Cluj-Napoca este un bariton cu care simt că vocea mea se potriveşte foarte bine. El este unul dintre partenerii mei preferaţi, poate şi pentru că a fost angajat al Operei din Craiova şi am debutat alături de el, s-a creat o conexiune foarte bună între noi. Hector Lopez, alături de care am făcut „Traviata”, „Rigoletto”, este foarte echilibrat pe scenă, simţi că orice s-ar întâmpla, este acolo şi te poţi baza pe el. Apoi, sunt Florin Estefan, Petre Burcă, Cristian Hodrea, Martin Fulop, Sorin Drăniceanu. Călin Brătescu, fostul meu coleg de facultate, pe care nu l-am văzut zece ani şi ne-am întâlnit aici, la „Boema”. Şi Florin Guzgă de la Iaşi! Am descoperit în el un partener foarte cald şi simt că vocile noastre se îmbină bine.

„Nunta lui Figaro”, Opera Naţională Română Iaşi

- Aveţi în repertoriu peste 15 roluri... Care este eroina preferată?
- Preferata rămâne Lucia. Apoi Violetta din „Traviata” şi Gilda din „Rigoletto”. „Rigoletto” are „moartea mea preferată” (Gilda îşi pierde viaţa pentru a-l salva pe bărbatul iubit – n.n.). Am început să studiez Lucia în urmă cu 10 ani, a fost o chimie între vocea mea şi scriitură, nu mi-a fost greu niciun moment să o învăţ sau să o cânt. Parcă ar fi fost scrisă pentru vocea mea. La Craiova există o revistă cultural-muzicală, „Mozaic” şi ei mi-au dat, chiar la debut, Premiul „Jean Bobescu” pentru... cea mai bună arie a nebuniei. Ceea ce a însemnat mult, pentru că eram la început de carieră şi de acolo au pornit şi celelalte roluri.

- Cum vă raportaţi la ideea de competiţie? Concursurile la care aţi participat v-au schimbat traiectoria artistică în vreun fel?
- Este interesantă, de fiecare dată, perioada de studiu pe care o ai înaintea unui concurs. Pentru că e un alt fel de a aprofunda partitura, de a studia, e o altfel de emoţie. Prefer de mii de ori emoţia unui spectacol, dar emoţia unui concurs te ţine la un anumit nivel. Ştiam că mergând în competiţii, mai ales în străinătate, vor fi multe voci bune...

-  Premiul obţinut la Concursul „Stenhammar” din Suedia a făcut posibilă apariţia dumneavoastră pe o mare scenă, cea de la Teatrul de Operă în Doha - Quatar?
- Da, s-a deschis această clădire incredibilă şi acolo am fost invitaţi, cei care am câştigat premii, să cântăm cu o orchestră care avea muzicieni de 37 de naţionalităţi, dintre care vreo 9 erau români. O orchestră foarte bună, dirijată de Nader Abbassi. Apoi ar fi trebuit să facem un spectacol şi la Cairo, dar a început războiul. După concurs, am fost invitată încă o dată, în anul următor.

- Care este cea mai impresionantă „Casă de Operă” în care aţi cântat?
- Pentru mine contează oamenii foarte mult, factorul uman este cel care mă atrage. Şi nu o spun pentru că suntem aici, dar îmi place foarte mult la Opera din Iaşi. Nu pentru că sunt foarte... patriotă, dar eu iubesc România. Dacă sunt plecată o lună, când mă întorc în ţară îmi vine să pup pământul! Sunt foarte legată de tot ceea ce înseamnă românesc.

- O să vă propun să rămânem la Iaşi şi să ne povestiţi despre colaborarea cu ieşeanca Viorica Cortez, de la Paris...
- Am lucrat destul de puţin, am făcut două masterclass-uri în decurs de trei ani şi am avut alte câteva întâlniri... Viorica este un om extrem de aproape de sufletul meu. Pentru români, face nişte gesturi incredibile: îi ia la ea acasă, le dă să mănânce, n-am cuvinte să vă spun cum se poartă. M-am dus la Paris să studiez cu ea, am întrebat-o de un hotel în apropiere şi a zis: „Nu, mamă, tu dormi la mine! Stai liniştită, că am cameră de oaspeţi”. Când am ajuns acolo mi-a zis că avem o problemă: „Te deranjează dacă dormi cu mine în pat?” Cum, eu, cu aşa monstru sacru?... Zice: „Am un tenor care-i venit din Mexic şi nu are foarte mulţi bani, trebuie să avem şi noi grijă de el”... Aceasta este Viorica! După ore de canto nu ne lăsa, se supăra dacă mergeam să mâncăm în oraş... „Lasă, păstraţi-vă voi banii acolo!”. Ce om pe lumea asta mai face aşa ceva?...

Viorica Cortez, mezzosoprană

Ca să nu mai vorbim de cum lucram! Eu am păstrat multă vreme legătura cu prima mea profesoară de canto, Cornelia Şerban, din liceu, cu Sanda Şandru, de la facultate, dar după facultate rămâi,cumva, singur. Se spune că orice elev îşi întâlneşte maestrul atunci când este pregătit. Eu am întâlnit-o pe Viorica Cortez şi după aceea nimic nu a mai fost la fel. Întâlnirea aceea a făcut diferenţa, de acolo am crescut. Ajunsesem la un nivel, îmi cunoşteam aparatul vocal, dar ştiam că este mai mult de atât. Viorica mi-a deschis universul, mi-a deschis cerurile! A fost picătura aceea esenţială. Datorită Vioricăi Cortez eu cânt astăzi aşa cum cânt.
Gina POPA

Originară din Craiova, soprana Diana Ţugui este absolventă a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti. A participat la Masterclass-uri susţine de personalităţi precum Viorica Cortez, Jaume Aragall, Teresa Berganza, Dalton Baldwin.

Diana Ţugui/ fotografie din arhiva personală

În repertoriul său de operă şi operetă se regăsesc eroine precum: Mimi, Pamina, Konstanze, Susanna, Liù, Musetta, Micaela, Gilda, Violetta Valéry, Nanetta, Norina, Lucia, Adela, Fiametta, Valencienne, Adina, Rosina, Gretel, Otilia etc.
Diana Ţugui este însă cunoscută şi pentru capacitatea de a aborda şi repertoriul de lied sau cele mai cunoscute şi dificile partituri vocal-simfonice.

Are în palmares distincţii precum Marele Premiu la Festivalul de Interpretare a liedului „Ionel Perlea”, Premiul I la Concursul de Interpretare „Marţian Negrea”, Premiul I la Concursul Internaţional de Canto „Elena Teodorini”, Premiului I la „Vox Artis”, Premiului III la Concursul Internaţional de Canto „Jaume Aragall”, Premiului IV la Concursul „Wilhelm Stenhammar”, Premiul pentru cea mai bună solistă de operetă şi musical 2012, oferit de revista VIP. A fost finalistă la două prestigioase concursuri internaţionale de canto, „George Enescu” şi „Renata Tebaldi”.

Printre dirijorii cu care a colaborat se numără Alexandru Iosub, Pier Giorgio Calabria, Misha Katz, Marius Hristescu, Ralf Schüssler, Sabin Păutza, Koichi Inoue, Nader Abassi, Massimo Testa, Octav Kalleya, Massimo Gualtieri etc., iar printre regizori, întâlnim nume precum Kersstin Jacobsen, Tamas Ferky, Arabela Tănase, Migry Avram Nicolau, Răzvan Dincă, Günter Mayr, Giuseppe Visciglia.