Renault pregătește un nou concept: lansarea ar putea avea loc în luna martie
Dimensiune font:
Renault dezvoltă în prezent un nou concept care ar putea fi prezentat oficial cu ocazia Salonului Auto de la Geneva din luna martie.
Renault nu a anunțat încă planurile de lansări pentru perioada următoare, însă un concept cu sigla constructorului francez a fost observat recent pe străzile din Barcelona.
Cel mai probabil, Renault a organizat în orașul spaniol o ședință foto pentru noul concept, iar imaginile au fost surprinse de un cititor al publicației olandeze Auto Week.
În absența unor informații oficiale din partea celor de la Renault, este dificil de intuit dacă noul concept are ca unic scop un exercițiu de design, așa cum a fost de exemplu EZ-Ultimo, sau dacă anticipează lansarea unui nou model în gama francezilor în anii următori.
Cel mai probabil, noul concept va fi prezentat cu ocazia Salonului Auto de la Geneva din lună martie, mai ales că designul a fost deja finalizat.
Până acum, Renault nu a oferit detalii despre programul lansărilor pentru salonul din Elveția, însă se anticipează că acolo va fi prezentată versiunea electrică a lui Twingo și, eventual, un facelift pentru Megane. Presa franceză susține că Megane ar putea primi cu această ocazie inclusiv o versiune plug-in hybrid.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau