„Existenţa poporului român este datorată ţăranului”

* interviu cu acad. Nicolae Constantinescu, fost consul general al României la Los Angeles

Cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la naşterea lui George Emil Palade, primul român care a devenit laureat al Premiului Nobel pentru Fiziologie şi Medicină, în 1974, academicianul Nicolae Constantinescu, membru de onoare al Academiei Oamenilor de Ştiinţă şi al Academiei de Ştiinţe Medicale din România, a prezentat la Iaşi conferinţa „Genomul Poporului român, în viziunea profesorului George Emil Palade”. Din postura de consul general al României la Los Angeles, d-sa a avut şansa să-l întâlnească în 1999 pe profesorul Palade, care a oferit câteva prognoze privind evoluţia poporului român. În viziunea acestuia, poporul român va renaşte din propria cenuşă, iar reclădirea sa seamănă cu Pasarea Phonix.
- Se împlinesc 100 de ani de la naşterea profesorului Emil Palade. De ce aţi ales Iaşul pentru o astfel de prezentare?
- Profesorul Emil Palade este ieşean prin naştere şi este o onoare să susţin o astfel de conferinţă în locul unde a văzut lumina zilei cel mai mare cercetător pe care l-a dat România. Întâlnirea cu profesorul Emil Palade mi-a marcat existenţa şi voi căuta să prezint această conferinţă în cât mai multe locuri din ţară, pentru că tratează o temă profund românească.
- Conferinţa dumneavoastră se intitulează Genomul poporului român. Care este istoria din spatele acestui titlu?
- Titlul pe care l-am ales mi-a fost sugerat de o discuţie pe care am avut-o în 1999 cu profesorul Palade, la Universitatea La Jola din San Diego, în sudul Californiei. Îi solicitasem profesorului să mă primească, eu reprezentând la vremea aceea interesele diplomatice ale României pe coasta de vest a Statelor Unite. I-am prezentat situaţia din ţară, dificilă şi pe plan material şi pe plan spiritual, datorată în mare parte mentalităţii de a supravieţui cu orice preţ, pe formula „se salvează cine poate”, care îi făcuse pe mulţi români imorali, egoişti, lipsiţi din ce în ce mai mult de ancestralul spirit românesc al întrajutorării. Profesorul m-a ascultat, a zâmbit şi cu o voce calmă mi-a spus: „Domnule doctor, fii pe pace, lucrurile se vor îmbunătăţi la români. Şi-ţi spun aceasta fiindcă, aşa cum fiecare om are genomul lui, la fel se poate vorbi despre o genomică a unei naţii, care la români este reprezentată de capacitatea formidabilă de a renaşte din cenuşă. Şi lucrul acesta nu l-am observat doar odată, nu l-am observat doar într-un singur loc, ci el a reverberat pe tot teritoriul ţării noastre, ori de câte ori românul distrus material sau sufleteşte a avut forţa de a o lua de la început, de a reporni aproape de la zero, de a reclădi, de a reconstrui mediul în care trăia şi de a se reface pe sine”.

„Pentru o Românie viabilă, avem nevoie de modele ale unor oameni de onoare”

- Cum aţi reacţionat la un astfel de răspuns?
- Total descumpănit. Ca să întărească cele spuse, profesorul Palade m-a invitat să fac un exerciţiu de imaginaţie. Ne aflăm în anul 1600, lângă un sat de pe lângă Prut şi pe două dealuri se văd focuri, iar lumea ştie că acesta este semn că vine un mare necaz şi vin tătarii. Fiecare ia ce poate şi fug în pădure. În urma lor, tătarii ard, fură fac toate blestemăţiile pământului. După câteva săptămâni, cei care au supravieţuit se reîntorc în sat şi în loc să plece şi să lase totul de izbelişte, se apucă să-şi refacă bordeiele, biserica, având o încredere extraordinară şi bazaţi pe nişte sfaturi ale bătrânilor, care spun că tătarii nu atacă acelaşi loc decât după 15 - 20 de ani, pentru a avea, evident, ce să fure din nou. Profesorul Palade mi-a atras atenţia că reclădirea asta seamănă cu pasărea Phoenix, cu pasărea mistică ce avea capacitatea de autoincendiere şi regenerare din propria cenuşă.
- Cât de mult v-a influenţat acest exerciţiu percepţia pe care o aveaţi despre poporul român?
- Nu foarte mult şi din acest motiv am încercat să readuc discuţia la situaţia zilelor noastre. I-am spus profesorului Palade că oamenii care erau cotropiţi de tătari aveau nişte modele care erau baza relaţiei comunităţii. Noi, acum, după 45 de ani de comunism, constatăm că textura socială s-a rupt, nu mai avem modele. S-a pervertit totul, nu mai există cultul familiei, cultul proprietăţii s-a depreciat devenind o valoare nesigură, ne lipsesc simbolurile. În fond, ce modele am mai putea constitui noi pentru cei tineri, din moment ce a trebuit să facem compromisuri pentru a supravieţui? Profesorul Emil Palade m-a ascultat iar, m-a lăsat să termin şi mi-a spus: „Îţi înţeleg frustrarea, însă nu totul poate fi generalizat. Au existat în comunism oameni care au dus-o foarte bine şi care îl regretă. Au existat în comunism oameni care au încercat să se opună şi au sfârşit în închisoare. Pentru a construi o Românie viabilă şi onorabilă avem nevoie de modele ale unor oameni normali, de onoare, care-şi respectă cuvântul dat şi pentru aceasta, lăsaţi cât mai mulţi tineri să iasă din ţară şi să ia contact cu oamenii şi cu modul de viaţă din ţările civilizate, cu democraţiile consolidate. Reîntorşi în ţară, ei vor reface textura aceea socială despre care dumneata spuneai că s-a rupt şi care are la bază principiul ierarhiei valorilor umane. Mulţi nu se vor mai întoarce, dar chiar dacă ar reveni cinci la sută dintre cei plecaţi ei vor acţiona ca nişte enzime pe substratul avid de refacere, care este reprezentat de o mare parte a poporului român. Şi îţi spun aceasta fiindcă românii au avut o scară de valori, care le-a permis să preţuiască la sat pe fruntaşii satului, pe gospodarii satului, în lumea muncitorilor pe meşteri, în lumea intelectualilor pe cărturari, în genere, pe cei care făceau artă prin profesiunile lor”.
- Mai are România o scară a valorilor? În cât timp lucrurile vor intra pe un făgaş normal?
- Am reflectat mult la cele spuse de profesorul Palade, îndeosebi la actualitatea lor faţă de starea în care ne aflăm astăzi în România. Profesorul Palade a fost extraordinar de convingător cu mine, mi-a citit dintr-un foc necredinţa şi la toate temerile mele profesorul ripostase atunci foarte hotărât: „Domnule doctor, românii, aflaţi la intersecţia a trei imperii, au avut de suportat situaţii dintre cele mai grave în ultimele sute de ani şi totuşi au ieşit la liman. Gândeşte-te că în 1917 rămăsese din România o limbă de pământ între Carpaţi şi Prut. Dacă ar fi spus cineva atunci că în ceva mai mult de un an se va reface România din Muntenia, Moldova şi Transilvania ar fi fost taxat de nebun. Şi acest lucru iată, s-a întâmplat! La fel se va reface şi acum România, dar trebuie puţină răbdare”.

„Cum să-i dai unui medic 800 de lei şi să te mai aştepţi să rămână în ţară?”

- Avem exemplul medicilor români plecaţi în străinătate. Credeţi că se vor mai reîntoarce ei, după modelul expus de profesorul Palade?
- Cel mai bun mijloc de a convinge pe cineva este să dai exemplul trăit. Tatăl meu a absolvit Institutul Medico-Militar din Bucureşti şi, fiind un element foarte bine cotat, a primit o bursă la Paris, să se pregătească în ginecologie şi urologie. La sfârşitul perioadei de stagiu, unul dintre profesori i-a oferit un post de profesor la universitatea din Maroc, însă tatăl meu l-a refuzat, motivând că stagiul este menit să-l formeze pentru a profesa în România. S-a întors în ţară şi după câţiva ani a ajuns şeful Clinicii de Ginecologie de la Spitalul Militar Regina Elisabeta. În perioada interbelică exista acel miracol românesc, realizat printr-o ierarhie a valorilor. Oamenii aceştia au fost puşi în pagină, nu au trebuit să se lupte şi să aibă proptea politică pentru a putea ocupa diverse funcţii şi valoarea lor este cea care i-a propulsat. Plecarea asta din ţară seamănă foarte mult cu principiul osmozei, care înseamnă trecerea apei diluate la soluţia concentrată. Un efect similar se petrece şi în cazul emigraţiei, care întotdeauna se face de la rău la bine. Niciodată o emigraţie nu se va face de la bine la rău. În momentul de faţă, medicii pleacă de la condiţii financiare proaste şi mediocre ca tehnică de lucru, la condiţii bune financiare şi condiţii superioare de lucru. Cum să-i dai unui medic 800 de lei şi să te mai aştepţi să rămână în ţară?
- Ce trebuie să facem pentru ca aceşti oameni să întoarcă?
- Un exemplu elocvent este al unui tânăr chirurg care s-a perfecţionat în Franţa, iar în scurt timp specialiştii de acolo l-au acceptat în echipele operatorii de chirurgie robotică. Se întoarce în ţară şi constată că chirurgia robotică se face într-un singur loc cu mari dificultăţi, cu mari faultări şi ce a învăţat el acolo despre chirurgie robotică poate să arunce la coş aici. Constată că trebuie să reînveţe ce se făcea tehnic acum 15- 20 de ani în urmă. Evident că omul nu se întoarce. România, ca să poată fi atractivă pentru tinerii de peste hotare trebuie să le recunoască meritele absolvirii unor facultăţi de prestigiu din străinătate, să le creeze condiţii similare cu cele de peste hotare şi să înceteze cu atitudinea de genul „noi suntem cei mai deştepţi nu ne trebuie nimic din afară”.
- De unde pleacă această convingere nestrămutată a profesorului Palade, de refacere din cenuşă a poporului român?
- Profesorul Palade considera această refacere drept caracteristică poporului român, înscrisă într-un genom colectiv. Conform definiţiei, genomica unui organism reprezintă totalitatea informaţiilor sale ereditare şi codul său ADN. Enunţând sintagma „genomul poporului român”, George Emil Palade folosea o metaforă pentru a enunţa ceva ce ne este caracteristic îndeosebi nouă, românilor, şi care a stat la baza stabilităţii noastre teritoriale, în ciuda tuturor vicisitudinilor la care am fost supuşi de a lungul timpului. Pe baza discuţiei pe care am prezentat-o mai sus mi-aş permite două comentarii, care în subtext probabil că l-au condus şi pe profesorul Palade la enunţarea teoriei pe care mi-a prezentat-o. Ţăranul român este păstrătorul efectiv al teritoriului nostru naţional. Pentru ţăran, satul reprezintă centrul lumii, satul devine atemporal. Din păcate, comunismul i-a dat ţăranului cea mai grozavă lovitură: l-a dezrădăcinat, l-a rupt de pământul lui. După 1989, lipsit de mijloacele de a-şi putea lucra pământul, supus la legislaţii aberante privind restituirea proprietăţii, ţăranul român a făcut cel mai grav lucru cu putinţă: şi-a înstrăinat pământul, atâta cât îi fusese restituit, l-a vândut mai pe nimic, permiţând constituirea unor latifundii de zeci de mii de hectare, aflate în posesia unor îmbogăţiţi peste noapte sau a străinilor, iar din restul de 4,2 milioane de gospodării ţărăneşti care şi-au păstrat pământul - 2,8 milioane practică o agricultură de subzistenţă, cu mai puţin de 1 hectar de familie. Existenţa poporului român este datorată ţăranului.
(a consemnat Cristina Mihăilă)

Nicolae Constantinescu s-a născut la 28 martie 1936, în Bucureşti. Este membru de onoare al Academiei Oamenilor de Ştiinţă şi al Academiei de Ştiinţe Medicale din România, membru al Societăţilor de Chirurgie şi Anatomie din România. Este membru al Asociaţiei Chirurgilor Francezi şi al Academiei de Cercetări în Chirurgie.