Bunicul pervers din Tomeşti, trimis la puşcărie
Dimensiune font:
* sexagenarul şi-a transformat nepoata de trei ani în jucărie sexuală * el a fost condamnat ieri la 10 ani de puşcărie şi obligat să plătească daune morale de 30.000 de lei
Un bărbat din Tomeşti a reuşit să-i îngrozească până şi pe procurori prin faptele sale perverse şi-a aflat ieri pedeapsa. În loc să le depene poveşti nepoţilor, la gura sobei, el a devenit actorul principal al unui abuz sexual cum nu s-a mai văzut la Iaşi. Mircea F. (63 de ani) este căsătorit şi are trei copii, toţi plecaţi la muncă în străinătate. În vara lui 2011, când şi soţia sa a luat drumul Italiei, bărbatul a rămas singur cu nepoţii.
În primele luni, lucrurile n-au ieşit din normal, însă în decembrie 2011, chiar de sărbători, omul şi-a obligat nepoata de doar trei ani să se uite cu el la filme porno, ba chiar a intrat în rolul de amant, dezbrăcându-se în faţa ei de mai multe ori. Profitând de faptul că îi făcea baie micuţei, sexagenarul a început să o atingă şi să o sărute în zonele intime, a silit-o să-l masturbeze, dar şi să-i facă sex oral.
Nevasta l-a dat pe mâna anchetatorilor
Toate atrocităţile au ieşit la iveală în vara lui 2012, când bunica fetiţei s-a întors acasă pentru câteva zile. Un prim semnal de alarmă a venit când a găsit posturile porno la televizor. O discuţie cu nepoata a dezvăluit şi restul. Când a auzit că bunica vrea s-o lase iarăşi singură cu Mircea F., copila a început să plângă şi i-a povestit la ce perversiuni o supunea bătrânul. Confruntat de soţie, sexagenarul a negat cu vehemenţă, însă femeia tot l-a reclamat la Poliţie.
Anchetatorii au discutat cu biata copilă, cu ajutorul psihologilor, şi s-au convins că fusese abuzată. Anchetatorii au fost cu atât mai oripilaţi, cu cât au de-a face cu cea mai tânără victimă a abuzului sexual din Iaşi.
Ieri, pentru viol şi corupţie sexuală, Mircea F. a fost condamnat de judecătorii Tribunalului la 10 ani de puşcărie. În plus, el va plăti daune morale de 30.000 de lei.
(Ştefana Czeller)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau