Gigabyte a înghesuit un Mini PC cu procesor Intel Core i7 într-o cutiuţă de 10 cm
Dimensiune font:
Gigabyte preia conceptul de design propus de Intel pentru viitoarea generaţie de sistemele PC şi îl îmbunătăţeşte, arătând tuturor că se poate şi mai bine.
În carcasa de forma unui pătrat cu latura de 10 cm şi volum total de 0.3 litri, inginerii Gigabyte au reuşit să acomodeze un PC complet utilat, echipat cu 8 GB memorie RAM, dispozitiv SSD de 256 GB şi numeroase opţiuni pentru conectivitate.
În timp ce prototipul Intel NUC punea la dispoziţie doar conectori USB 2.0, cel propus de Gigabyte include trei conectori USB 3.0, două ieşiri HDMI şi interfaţă de reţea Gigabit LAN.
În carcasa realizată integral din aluminiu se află un sistem de răcire care permite utilizarea de procesoare Intel Core i7, i5 sau i3 cu un consum TPD de maxim 17W.
Ajutat de procesorul Intel ULV şi componentele cu eficienţă energetică ridicată, Mini PC-ul creat de Gigabyte atinge o eficienţă energetică net superioară unui PC desktop tradiţional, fiind excelent pentru aplicaţii de timp Media Center şi situaţii ce presupun funcţionarea pe perioade îndelungate de timp.
Potrivit informaţiilor furnizate chiar de Gigabyte aspectul general al carcasei ar mai putea primi unele retuşuri, dar Mini PC-ul va fi gata pentru lansare într-o formă finalizată nu mai târziu de luna aprilie.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau