Simt peştii durerea? Cercetătorii au aflat răspunsul
Dimensiune font:
Întrebarea „simt peştii durerea?” a dus la nenumărate dezbateri între pescarii din întreaga lume. Acum, pasionaţii pescuitului se pot linişti – oamenii de ştiinţă au concluzionat că peştii nu simt durerea.
O nouă cercetare a ajuns la concluzia că peştii nu suferă atunci când sunt prinşi în cârlig şi se luptă pentru supravieţuire. Oamenii de ştiinţă afirmă că peştii nu au un sistem cerebral şi nici suficienţi receptori senzoriali în celulele nervoase pentru a suferi.
Deşi peştii se zbat pentru a scăpa din cârlig, acest lucru nu înseamnă că ei suferă, explică cercetătorii care au publicat studiul în jurnalul ştiinţific Fish and Fisheries.
În cadrul experimentelor, cercetătorii au introdus ace în falca unui păstrăv curcubeu. Jim Rose, profesor de zoologie şi fiziologie la Universitatea Wisconsin şi totodată coordonatorul acestui studiu, a explicat că „în ciuda injecţiilor cu acid şi cu venin de albine, substanţe ce ar provoca o durere groaznică oamenilor, păstrăvul nu a reacţionat în vreun fel”.
Peştele a revenit la activitatea normală la doar câteva minute după i-au fost introduse respectivele substanţe în falcă, lucru observat şi în cazul în care peştele era prins şi apoi eliberat înapoi în apă.
„Este extrem de improbabil ca peştii să simtă durere. Nu vrem să spunem că nu este important să luăm în calcul ceea ce este mai bine pentru peşti, însă respingem ideea că trebuie luată în calcul şi bunăstarea mentală a peştilor”, spune profesorul Rose.
În ciuda acestui studiu, reprezentanţii organizaţiilor ce pledează pentru drepturile animalelor nu sunt convinşi. Ben Williamson, purtătorul de cuvânt al People for the Ethical Treatment of Animals, afirmă că „peştii nu ţip de durere, dar prezintă alte reacţii pronunţate la stimulii dureroşi. A susţine altceva are la fel de mult sens ca afirmaţia că Pământul e plat”.
Sursa: Daily Mail
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau