Drama unui copil care nu-şi poate vedea părinţii

* doar şase luni a stat în burtica mamei şi, după alte şase luni de viaţă, a primit un diagnostic cumplit * astăzi, goneşte spre şase ani şi fiecare zi ce trece fără a fi operat îi curmă şansa de a zări vreodată chipul celor dragi

Dorinel a fost un copil dorit. Aşteptat cu emoţie de părinţii lui şi de către Paula, sora mai mare. Vestea sarcinii a fost, prin urmare, un motiv de bucurie deplină. O bucurie trăită, parcă, prea puţin. De la două luni, mama a început să aibă sângerări. Prin urmare, a plecat de acasă – din comuna Hăneşti, Botoşani, la spital. A ajuns la un medic ginecolog renumit din oraş... şi-a plecat la fel. Nu părea să fie ceva grav. S-a întors, însă, mai repede decât a prevăzut. „Când am revenit, doamna n-a mai fost chiar atât de doamnă, mi-a vorbit urât şi m-a întrebat dacă vreau să păstrez copilul sau să fac avort. Am văzut din felul în care s-a purtat că era ceva grav. Nu a vrut să mă mai interneze, nu a vrut să-mi mai facă alte analize, în afară de cele necesare, sânge şi urină”, îşi aminteşte Mariana Tilică, mama lui Dorinel.

Sistem medical „made in România”
Femeia a trebuit să se descurce singură, dar nu s-a lăsat înfrântă. La patru luni s-a internat în spital şi a fost preluată de un medic minunat – singurul Om dintr-un sistem bolnav. Era, însă, prea târziu. Până la şase luni a stat în spital. Atunci, într-o noapte, i s-a făcut rău. „Nu mă băga nimeni în seamă. M-au coborât doar din salon, că trebuie să nasc. Eram speriată, la doar şase luni să nasc? L-am sunat pe domnul doctor, a venit în toiul nopţii, m-a băgat în perfuzie. Burta mi se lăsase în jos, mi-a ridicat burta, mi-a oprit hemoragia, însă a doua zi mi s-a rupt apa şi nu a mai avut ce face. Am născut”, povesteşte mama.
A născut un băieţel de un kilogram şi 200 de grame, căruia prea puţini îi dădeau vreo şansă de supravieţuire. „Veneau şi-mi spuneau să-l botez, mă întrebau de numele mic. Numai la asta nu-mi stătea gândul atunci. I-am spus Dorinel – de la dorinţă şi din respect pentru domnul doctor, pe care aşa îl cheamă”, explică femeia, iar cuvintele-i sunt pline de emoţie.
Deşi trecuse deja prin multe, găsise un om printre neoameni. Şi mulţi neoameni din sistemul sanitar românesc urmau să-i mai apară în cale...

Viaţa, la schimb cu vederea
Dorinel a stat în spital încă două luni, timp în care a mai luat în greutate. Mânca la sân, începuse să crească, să fie frumos şi voinic. Însă, după ce au ajuns acasă, mamă şi copil, pe lista vieţii erau prescrise deja alte şocuri. Precum acela al descoperirii, pe biletul de externare, că micuţul avea, la cap, hemoragie intraventriculară. În plus, de la zi la zi devenea mai palid şi mai anemic – iar privirea îi era stranie. O nouă vizită la spital, noi umeri ridicaţi... şi o trecere peste drum de Pediatrie, la un cabinet oftalmologic particular. „Doamna aceea nici nu a consultat copilul. A sunat de urgenţă la Maternitatea Cuza Vodă din Iaşi şi a spus că trimite un copiluţ suspect de retinopatie. La Iaşi am aflat că masca de oxigen care i-a salvat viaţa lui Dorinel i-a lăsat, în acelaşi timp, sechele. I-a dezlipit retina. Dacă din Botoşani eram trimisă imediat la Iaşi, Dorinel putea fi operat atunci”, povesteşte Mariana Tilică.

Din cauza hemoragiei de la cap, Dorinel are şi probleme neurologice. De aceea, cu el trebuie lucrat mult şi pe partea de comunicare. Deocamdată, ştie să-şi ceară necesităţile – dacă vrea apă, mâncare sau la baie, dacă vrea să se îmbrace sau să se descalţe – dar, nu ştie să dea răspuns la nicio întrebare...

Dacă... dacă...
Dacă oamenii ar înceta să se joace cu viaţa şi cu destinul copiilor, viitorul ar putea fi mai luminos. Dar, aşa, copii precum Dorinel primesc lumina cu picătura – şi cu riscul ca, oricând, robinetul să se închidă definitiv. La un ochi, desprinderea retinei nu este totală. De acolo, băiatul de 5 anişori primeşte încă lumină. Asta nu înseamnă că vede, ci doar că nervul ochiului încă mai trăieşte. Riscul atrofierii acestuia pândeşte, însă, cu fiecare săptămână ce trece. De parcă nu era suficient, la celălalt ochi are un început de glaucom. Iar acesta, neoperat la timp, poate duce până la scoaterea ochiului din orbită.

Sora mai mare a lui Dorinel, Paula, este elevă. Prin intermediul ei, părinţii au intrat în programul Euro 200 şi au cumpărat un calculator cu bani de la stat. „În felul acesta am luat legătura cu părinţi care au ajuns şi au operat copiii în America. I-am întâlnit, apoi, personal, în Italia, când am fost şi noi la control. Copiii văd! Nu ca noi, dar văd obiectul de aproape şi se feresc, ca să nu se lovească. Dorinel a căzut acum câteva zile, s-a lovit şi şi-a spart capul. Este foarte greu. O fracţiune de secundă dacă nu-l urmăresc, i se poate întâmpla orice”, povesteşte mama băiatului.

Necesită operaţie în Statele Unite
Deşi se observa din poze că ceva este în neregulă, nici la Botoşani, nici la Bucureşti, nu se depistase glaucomul - această nouă problemă. A fost nevoie de un drum în Italia şi de un control acolo. Şi de reamintirea luptei pe care Dorinel o are cu timpul. Pentru a putea vedea, măcar în ceaţă, pentru a-şi putea purta singur de grijă, măcar pentru a nu-şi mai sparge capul atât de des şi pentru a nu se umple de vânătăi – este urgent ca Dorinel să fie operat! Iar intervenţia chirurgicală care, în cazul altor copii a dat roade, se poate face numai în Statele Unite, în Detroit, la clinica Williams Beaumont.

Intervenţia chirurgicală ce i-ar putea reda măcar parţial vederea lui Dorinel se poate face la clinica Williams Beaumont, din Detroit. Însă, aceasta trebuie efectuată cât mai curând posibil, deoarece muşchii ochilor sunt la un pas de atrofiere. Din păcate, părinţii nu au de unde să adune 34.000 de dolari – bani care acoperă doar costurile operaţiei, fără a mai pune la socoteală transportul şi cazarea în Statele Unite.

Banii nu aduc fericirea, dar o întreţin
Pentru un singur ochi, operaţia costă 17.000 de dolari. Pentru amândoi – 34.000. Fără a mai pune la socoteală cheltuielile de transport, cazare, masă... Fără a pune la socoteală banii daţi zilnic pe vitamine, internări periodice, logopedie, fizioterapie. E greu şi trist şi frustrant, de multe ori, când vedete de carton de pe la noi îşi povestesc weekend-urile de vis, în care sparg zeci de mii de euro. Nu e în firea lucrurilor ca vederea unui copil, fie ea şi la un singur ochi, să coste cât trei poşete de fiţe, iar părinţii să-şi poată permite luxul de a-i arăta cerul copilului lor! „Ce-mi doresc pentru Dorinel? Să poată să se descurce singur, să poată vedea cât de cât, acolo, şi să se poată feri. Să nu mai fie plin de vânătăi. Să se bucure şi el de un pic de lumină. O rază de lumină îmi doresc pentru el astăzi şi poate mâine mult mai mult, pentru că americanii cercetează. Vor mai trece câţiva ani până la finalizarea cercetării în cazul transplantului de retină. Apoi, copiii care au această problemă vor fi fericiţi”, oftează Mariana Tilică.

Paula, sora mai mare, suferă pentru Dorinel şi vrea ca acesta să fie operat cât mai repede. Fabian, fratele mai mic, nu ştie că Dorinel poate fi şi altfel. În schimb, se joacă mereu cu el şi chiar are grijă să-şi hrănească fratele, atunci când mama este ocupată.

Ajutor de la bătrâni
Mama nu vrea decât un strop de fericire pentru copilul ei şi pentru frăţiorii lui. Dar fericirea şi sănătatea depind, din păcate, de bani. Bani care, în ciuda unor campanii, se stâng foarte greu. În prezent, sunt adunaţi mai puţin de 3.000 de euro – şi aceştia, doar de la oameni bătrâni, bolnavi sau cu necazuri mai în familie. Din bănuţul văduvei se încearcă recâştigarea vederii pentru Dorinel! Pentru că orice bănuţ, oricât ne mic şi, aparent, fără valoare, poate face ca, într-un final, Dorinel să înţeleagă ce sunt culorile şi cum se aşează curcubeul pe cer, după fiecare ploaie. (Anda Pintilie)

Dacă doriţi să veniţi în sprijinul lui Dorinel
Titular cont Tilică Mariana, mama copilului
RO68RNCB0579040596800001 - cont în LEI
RO41RNCB0579040596800002 - cont în EURO
Cod SWIFT RNCB ROBU
BCR Sucursala Ştefan Luchian Botoşani

Mama poate fi contactată şi la numele de telefon:
0231 549 150 sau 0726 453 127