Proiect: șoferii vor fi obligați să folosească luminile de întâlnire pe timp de zi și pe drumurile naționale
Dimensiune font:
Șoferii vor fi obligați să utilizeze luminile de întâlnire pe timp de zi inclusiv când circulă pe drumurile naționale, potrivit unui proiect de lege. În prezent, acest lucru este obligatoriu doar pe autostrăzi, drumuri expres și drumuri naționale europene.
Codul Rutier prevede în prezent că șoferii sunt obligați să folosească luminile de întâlnire în timpul zilei atunci când circulă pe autostrăzi, drumuri expres și drumuri naționale europene.
Un proiect depus la începutul lunii februarie la Parlament prevede însă ca această obligativitate să fie extinsă și la categoria drumurilor naționale.
Astfel, noul proiect prevede modificarea alineatului 2 din articolul 44 al Ordonanței de Urgență 195/2002, cunoscută sub numele de Codul Rutier. Inițiator al acestui proiect este Nicolae-Miroslav Petreţchi, deputat al minorităţilor naţionale, care susține că măsura are rolul de a reduce riscul de accidente și că este deja în vigoare în numeroase state europene.
"Iniţiativa vine în sprijinul participanţilor la trafic, făcându-i să observe în timp util autovehiculele care se deplasează pe drumurile naţionale, ceea ce va reduce numărul accidentelor și va mări siguranţa rutieră din ţara noastră", explică inițiatorul în expunerea de motive.
Pentru a intra în vigoare, modificarea trebuie votată de Senat și Camera Deputaților, promulgată de președinte și publicată în Monitorul Oficial.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau